E cald afară, dar aerul e rece! – Hagisme meteo
În exclusivitate pentru cititorii acestui blog, voi face public scenariul încă nelansatului film Spaidăr-Men 13: pe acoperișuri românești, a cărui dată de apariție va fi în următorii 15 ani. De asemenea, pentru a încerca să ofer o mai mare lejeritate a parcurgerii textului, l-am spart în 3 bucăți.
Partea 1 – sosirea
Povestea îl surprinde pe eroul nostru preferat, Petre Parcă, legănându-se între două clădiri, deasupra unei șaormerii. Mirosul ademenitor al orașului, dar și al micului magazin, îi făcu foame.
-Una cu de toate, boss!
-Ia de-acilea, trăi-ți-ar masca!
Spaidăr-Men se duse pe marginea unui bloc și înfuleca cu poftă, bucăți de zgârci căzându-i în balconul ultimului etaj. A uitat să ceară șervețele, noroc că costumul lui are părți roșii, asemănătoare sosului de Ketchup. Un claxon lung îl făcu să tresară. Întorcând privirea, auzi clasica înjurătură de trafic, ceea ce îl liniști. Nu avusese parte de prea multă acțiune de când a ajuns în partea asta de Europă, totul fiind mai calm pe acoperișuri românești.
Petrică își făcu un sac din pânză, în care băgă resturile de șaorma, apoi îl aruncă pe lângă un tomberon. „N-am timp să păstrez și curățenia, sunt un super-erou, ce pânza mea!” Apoi începu să se plimbe.
Spaidăr-Men nu mai văzuse astfel de clădiri în locurile prin care a fost. Însă, la marea majoritate, nu arhitectura sau materialele de construcție îi atraseră atenția, ci mai degrabă degradarea, kitsch-ul și lipsa de uniformitate. Unele clădiri arătau atât de rău încât nu îndrăznea să țeasă o pânză până la ele. Ba chiar, de câteva ori, a trebuit să meargă pe jos sau să ia transportul în comun. „Niște barbari! Cine ar vrea să le facă rău, când se descurcă atât de bine și singuri?” Însă nici nu își termină bine fraza în gând, că-l văzu pe cer pe unul dintre temuții săi dușmani, Căpitanul Poluare…
Partea 2 – familiarizarea
Petre Parcă nu era, totuși, singur pe acoperișuri românești. Cunoștea câteva persoane și s-a dus direct la ele pentru a începe elaborarea unui plan de atac. Până și sediul acestora arăta diferit, încât a stat atârnat câteva minute cu capul în jos ca să îl poată vedea în toată splendoarea.
-Cât atârni pe aici? fu întrebat de amicii săi.
-Doar cât să găsesc o cale prin care să-l opresc pe Căpitanul Poluare, acum se plimbă peste acoperișuri românești. răspunse Spaidăr pe cât putu el de laconic, adică nu prea.
-Horincă nu mai avem să-l îmbătăm… să-l plătim nu putem, că ni s-au tăiat toate fondurile de dezvoltare… s-ar putea să găsim, totuși, niște proiecte de case. Costică, adu și tu planșa AIA!
-Asta s-ar putea să funcționeze. se încordă Spaidăr-Men. Dă-mi detalii!
-Ai auzit de casa activă? Ai ca exemplu sediul nostru. Toate materialele sunt reciclate din depozitele rău-făcătorilor; are panouri solare care produc mai multă energie decât consumă clădirea, căci e gândită astfel încât să își regleze singură temperatura, într-un mod cât mai natural și cât mai puțin ajutat de noi. Apoi, vezi geamurile alea de sus? Sunt puse așa ca să capteze lumina de afară pentru a economisi electricitatea…
-Ce-ți mai place să vorbești… dar cred că ai dreptate, cu asta îi venim de hac pentru totdeauna. mârâi Petre Parcă. Cum sărbătorim?
Întrebarea lui Petre rămase, însă, fără răspuns. Acesta plecă, dându-și seama de greșeala pe care o făcuse atunci când a mâncat șaorma: faptul că uitase să-i pună maioneză; asta, dar și faptul că nu a fost atent unde și-a aruncat gunoiul.
Partea 3 – acțiunea
Spaidăr-Men a început să dea câteva ture prin înaltul orașului. Era curios să vadă câte acoperișuri românești desprinse parcă din viitor putea zări. Prea puține. Însă îi veni o idee extraordinară, dat fiind faptul că avea să petreacă mult timp în România; și îi va trebui tot acest timp dacă vrea să reușească.
Înarmat cu multă răbdare și munți de dosare cu șină, Petre își deschise o fabrică de materiale ecologice pentru construcții. Visul lui era ca oamenii să vină la el și să-i spună „Uite, vreau o casă ca AIA!”
Chiar și această fabrică era un prim pas în lupta cu Căpitanul Poluare. Nu folosea vopseluri sau alte l(e)acuri care să emane vapori toxici în atmosferă. O mare parte din muncă o făcea manual, putea, că doar este super-erou. Pentru alte activități utiliza aparate acționate electric, alimentate de la panouri solare și de la centrale eoliene; auzise el că suflă vântul prin buzunarele românilor.
[…]
După câteva zeci de ani petrecute în România, Petre Parcă s-a pensionat. Îl puteai găsi pe una dintre parcelele sale, cosind. Mirosul de lucernă proaspăt tăiată emana în întreg cartierul. Deși nu mai îmbrăcase constumul acela roșu de ceva vreme, lumea de aici îl privea tot ca pe un erou. Unul care i-a salvat pe toți de Căpitanul Poluare.
Dar, într-o zi, două mașini germane negre opresc fără zgomot în fața geamului lui. Erau pline cu oameni îmbrăcați în costume sobre, cu ochelari de soare la ochi. Nimeni nu spunea nimic, doar priveau cu subînțeles unii la alții. Au decis să coboare și să se îndrepte către ușa supravegheată electronic.
La primul zgomot al soneriei nimeni nu își făcu simțită prezența înăuntrul casei. Nici la al doilea. Oamenii misterioși i-au îndoit preșul de la intrare și i-au lăsat o hârtie în ușă. Au împăturit-o destul de bine, astfel încât singurele lucruri care putea fi zărite erau un mare semn de întrebare și cuvântul „Autorizații”…
(Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019. Foto de pe GameSpot.com și AIA-proiect.ro)