Îți dai seama cât de supărat era Iisus când îl duceau părinții la piscină, pentru că mergea pe apă și nu putea intra în ea?
Ești o persoană reală, dar vrei o casă ca-n povești? E facil de obținut, trebuie doar să știi ce materiale să folosești! Până la urmă, toate poveștile pe care le știm de mici au avut și ele o sursă de inspirație: aceste 9 materiale reale cu care poți face o construcție de vis.
1.Cei 3 purceluși ingineri constructori
Cum îi spui unui om că nu și-a ales bine materialele pentru casă, fără să îl superi? Inventezi o poveste cu 3 animale care nu se pricep la construit și fac niște trăznăi de te apucă și mila. Dacă dă semne că a înțeles aluzia, îi explici că rezistența noii structuri e doar o parte (importantă) a clădirii, dar nu totul. Îi spui că, în funcție de solul pe care e amplasată, construcția trebuie să aibă o anumită greutate, pereții trebuie să respire etc. și îl convingi s-o facă din BCA.
2.Ce te învață Biblia, chiar de la început
Și asta tot o poveste este, dar unele învățăminte de aici sunt foarte importante. Chiar la început este plasată această frază: „Dumnezeu a zis <Să fie lumină>. Și a fost lumină”. Asta nu înseamnă că trebuie să aștepți a doua venire (sau prima, după unii) ca să ai lumină în casă; este, de fapt, o îndrumare să pui niște ferestre la mansardă. Vezi? Chiar și tu poți face minuni!
3.Câte filme horror ai văzut?
Mă refer aici la cele cu case bântuite. În cele mai multe dintre acestea ni se induce ideea că prezența unui spirit ar putea fi „trădată” de scăderea temperaturii aerului din încăpere. Niciunul n-ar zice că acelor camere le lipsește izolația termică și că ar trebui placate cu ceva celuloză sau ce alte materiale se mai folosesc.
4.Rămânem la filme horror…
… deși următoarele efecte sunt folosite uneori și la comedii: podeaua care scârțâie. Ori, în primul caz, se apropie un monstru, un ceva care îi va pune pe toți pe fugă; ori, în al doilea caz, cineva trebuie să intre în cameră cu cât mai puțin zgomot, dar eșuează lamentabil. Ei bine, s-a gândit măcar o persoană că problema e de la parchet? Că a fost folosit unul de proastă calitate sau că a fost montat prost?
5.Dacă tot suntem la horror…
… ce-ar fi să ne întrebăm de ce scârțâie și ușile? În filmele astea, nu doar lucrurile vechi scot zgomote suspecte, ci chiar și cele noi. Din aceleași motive enunțate mai sus. Dacă nu vrei să se filmeze următorul Insidious la tine acasă, ți-ai tras niște usi interior Porta Doors și ții scenariștii departe!
6.Ce ne spun filmele cu Harry Potter
(Aproape) Toți știm scena în care tânărul este atacat în tren de niște ființe cu glugă (nu, nu erau rapperi), care se apropiau cu un val rece. Într-un mod atât de previzibil încât mi-e și jenă să-l mai scriu (totuși o fac), de vină era instalația de încălzire. Nu există frig să nu fie rezolvat cu o încălzire bună în pardoseală.
7.Arca lui Noe și Potopul
Altă poveste interesantă de citit, dar care oferă și sfaturi pentru o casă ca-n povești. Nu, nu este vorba despre cum să împaci atâtea femele aflate sub același acoperiș și nici nu afli ce bârfeau ele acolo. Lucrul de reținut aici este că îți trebuie un sistem pluvial eficient, ca să nu ți se înece corăbiile. La figurat și la propriu.
8.Hansel și Gretel
Dacă trebuie să lași frimituri ca să ghicești drumul de la ușa casei până la poartă atunci când e noroi pe jos înseamnă că nu faci ceva cum trebuie. Oricât de mult ai iubi natura și ai vrea să lași curtea nebetonată pentru a o transforma în grădină, tot ar fi o idee bună să pui niște pavaj Traverstone Star Stone. Acesta ține vrăjitoarele în pădure și noroiul departe de încălțăminte.
9.Mitul peșterii
Cei neinițiați ar putea spune că Platon umbla numai cu subtilități. Nimic mai greșit! Omul era practic; spunea: pune-ți niște corpuri de iluminat de-a lungul aleii din grădină ca noaptea să vezi lumea așa cum e ea, nu cum ți-o imaginezi tu pe întuneric! Dar cine să-l asculte?!
Dacă încă îți este neclar cum să-ți faci o casă ca-n povești cu materiale reale, în curând voi publica o carte de istorioare care este totodată catalog de materiale de construcții. Însă nici astea nu se fac bătând din palme, ci tot precum casele: cărămidă cu cărămidă! Așa că, până când acest lucru se va întâmpla, sper ca povestea ta preferată să te inspire pentru construirea unei case adevărate pentru oameni care au trecut testul reCAPTCHA.
Antologie îngrijită de mine pentru Spring SuperBlog 2019! Orice asemănare cu povești cunoscute din copilărie este pur intenționată! Să fie-ntr-un ceas de perete!