La un semn desprinsă-i masca și se-apropie morbid
Un virus vechi cu nume nou ce-i intitulat Covid:
Tu ești Covu’? Da, smurdi-mi-ai! Am venit să mi te-nchini.
De nu, -ți distrug celula T și-o fac virus sferic cu spini.
O, tu nici visezi, omule, alții mulți mai rafilați
Cu hoarde groase de tătari înarmați cu arafați
Vrut-au să mă îngenunche și tu te gândești că pot
Să dispar ca prin minune doar că tu strănuți în cot?
Toată floarea cea vestită de streini încercelați
A-ncercat să-mi stea în cale cu mascați și vaccinați.
Cum e rost de sinecură doar cu mâna semn voi face
Ca toți politicienii să-mpingă neamurile-ncoace.
Zguduiesc din tuse-adâncă ale lumii începuturi
Nu sunteți pregătiți de luptă, săbii voi aveți, dar scuturi…
Și de crunta-mi vitejie tu te aperi cu o mască
A cărei utilitate nu poate să se stabilească?
De o mască, da, Covide. Însă masca ce-o privești
Este din plin încărcată cu miresme românești
Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să o miroși:
Ceapă, usturoi, chiftele și vestiții caltaboși.
De-asta tot ce-n țară pute- că e șuncă sau răchie
Ție îți este dușman și prieten numai mie.
Dușmănit vei fi de toate pân’ s-apuci să ieși din casă
Românul e deja pe stradă c-o mască pusă peste mască;
N-avem oști, avem doar proști, atât de mulți că fac un zid,
N-avem de ce să avem teamă de-a ta faimă, băi Covid!
Covidarzii umplu câmpul, de război se pregătesc,
Nedorind să sperie vântul, nu țipă, ci șoșocesc.
Dar în zadar vorbea românul precum leul în turbare
Umbra lipsei libertății se-ntindea tot mai mare și mai mare;
Ridică masca cea albastră și-o șterge subtil de coapse.
Neștiind ce să mai facă, s-a dus la un grătar cu coaste.
(fotografie de la Anna Shvets via Pexels)