A venit primăvara…

A venit primăvara! Nici nu-mi pasă cât de clișeic sună, o s-o mai scriu o dată: a venit primăvara! Anotimpul în care ștergi de praf ustensilele de pescuit, cortul, grătarul și toate celelalte lucruri pe care, cel mai probabil, nu le vei folosi decât de câteva ori. Dacă reclamele la primăvară ar fi oneste, acestea ți-ar spune să aștepți varianta full-option – vara.

A venit primăvara! Anotimpul în care toată lumea spune că va face curățenia care contează, asta după ce răspunde la e-mailul care contează și după ce se uită la serialul care contează. Cum să nu conteze serialul? E despre șah!

E anotimpul în care vrei ca mașina ta să strălucească mai des și… fir-ar! iar a făcut câinele numărul 2 pe peluza pe care doar ce ai aranjat-o în partea din față a curții. Așa că te duci nervos spre garaj, pe drum te împiedici de bicicletă și de role, și iei aparatul de spălat cu presiune ca să-l transformi pe fraier în îngrășământ și să speli și mașina cu ocazia asta.

A venit primăvara! Anotimpul în care casa îți este invadată de lumină și de mirosul de zambile de la taraba de peste drum. E anotimpul perfect în care să te întinzi în canapeaua din sufragerie și să te uiți la un meci de fotbal. Asta până când auzi sunete mai puternice de afară și te duci până la fereastră să vezi ce și cum; tot atunci ai și următorul dialog:

– Ce se întâmplă, dragule?
– Nimic, albinuță! Am auzit niște voci mai puternice și mă uit pe geam.
– Și vezi ceva?
– Văd insecte care ne polenizează florile din peluză, pe vecinul cum repară ce i-a reparat meșterul la gard și pe vânzătorul de peste drum mâncând o șaorma.
– Lasă asta! Vezi ceva PRIN el?
– Doar ce ți-am zis… Parcă aș mânca și eu o șaorma, dar apoi nu știu ce exerciții să fac ca să ard caloriile.
– Am eu o idee. Ia aspiratorul de geamuri Karcher, du-te afară și plimbă-l în sus și în jos pe toată suprafața ferestrei!
– Nu mai bine tăceam?!

Din fericire, se lasă și seara, moment oportun de a evada de acasă pentru câteva zeci de minute și de a bea o băutură alcoolică la suprapreț pe o terasă cu țânțari în aer liber. Cel puțin, asta era intenția până când:

– Iubitule, ce planuri ai pentru diseară?
– Mă gândeam să merg la o terasă în oraș cu băieții.
– Dar nu prea am chef să ieșim, în plus avem terasă aici. E doar puțin murdară!
– Am înțeles. Mă duc în garaj să iau aparatul de curățat terase și o fac lună cât timp te duci tu până la magazin să iei niște alune!
– Dacă vrei, dacă nu ești prea obosit!
– Până la urmă vrei să ieșim sau stăm aici? Să știu dacă mai scot aparatul.
– Faci cum vrei!

După câteva minute apar și prietenii, se așază la masă și, neștiind cu ce să înceapă discuția, observă curățenia WOW din curte și zic:

– Curtea ta arată de parcă a venit primăvara, nu-i așa?
– Karcher!

(Articolul a fost scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021, iar imaginile sunt preluate de pe website-ul și paginile social media ale Karcher România; pe ultima mi-am permis să o și modific.)

One thought on “A venit primăvara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *