CFR Călători spulimentează numărul de trenuri pe ruta București-Constanța

În urma numeroaselor sesizări primite de la cetățenii care vor să profite de ce a mai rămas din perioada călduroasă, CFR Călători anunță că va spulimenta numărul de trenuri pe ruta București-Constanța. Această decizie se aliniază noii abordări a CFR Călători prin care dorește să fie mai aproape de utilizatorii serviciilor sale, răspunzând prompt nevoilor pe care călătorii le au.

„Vrem să încercăm să fim cât mai aproape de utilizatorii CFR Călători și să le oferim serviciile pe care aceștia le cer, nu ce credem noi că ei își doresc. Am început cu ruta București-Constanța pentru că oamenii vor să profite de vremea însorită, atât timp cât va mai dura, și să meargă la mare. Am făcut niște calcule și, observând că nu putem suplimenta trenurile pe acest traseu, am zis măcar să le spulimentăm!”, a declarat pentru Agenția False Press Ionel Fugău, membru în Comisia de Drum Bun și Cale Bătută și fost campion național la împins vagoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *