Uite cum trece timpul!

De multe ori îmi place să mă gândesc la și să discut despre noțiuni abstracte. Pot face asta minute întregi fără să știu cum trece timpul. Și tocmai despre timp am să scriu astăzi – probabil cel mai comun și utilizat concept.

Nimeni nu a putut vreodată să vadă cum arată timpul și, bineînțeles, nu l-a putut atinge. Oare asta înseamnă că timpul nu există? Căci, prin diverse metode, putem simți cum trece timpul. Nu e chiar ca și cum am simți o pală de vânt pe ceafă, însă îl putem percepe, în mod indirect, prin intermediul simțului văzului.

Conform descoperirilor istorice, primul mod de a „citi” timpul a fost prin intermediul cadranului solar, inventat în urmă cu aproximativ 3 milenii și jumătate. Ce nu ne spun cercetătorii, însă s-a transmis prin legende, este faptul că primul gnomon („bățul” a cărui umbră indica momentul zilei) a fost un om. Tot în perioada aceea s-au făcut anumite descoperiri cu privire la corpul uman după ce ceilalți cetățeni și-au dat seama la o lună după instalarea „ceasului” că trebuie să îl și hrănească. Din păcate, a fost prea târziu…

Revenind în vremurile noastre, oricine poate observa cum trece timpul prin intermediul unui smartwatch. Și nu numai momentul zilei poate fi văzut cu ajutorul unui astfel de dispozitiv, ci și anul, numărul de pași făcuți, caloriile consumate, și, pentru o categorie de oameni căreia nu i-am găsit încă un nume potrivit, pot fi accesate funcții social-culturale precum mesagerie sau aplicații muzicale.

Sunt multe lucruri pe care le poți face cu acest aparat minuscul, dar deosebit de util, iar pe o parte din ele, cele care îmi fac deosebită plăcere (în izolare și nu numai), am să le enumăr mai jos:

– Poți face exerciții fizice de rezistență în casă în timp ce faci și exerciții mentale. Se pune ceasul, setat pe modul „pași”, la o mână și în aceeași mână se ia o carte. Se lasă cartea jos la fiecare mesaj primit pe rețelele sociale și se ridică la loc după terminarea redactării fiecărui răspuns. Se continuă această mișcare pe parcursul unui capitol întreg, apoi atât ceasul, cât și cartea se mută în cealaltă mână pentru încă un capitol.

Ștafeta cu bere – un exercițiu de viteză cronometrat, care implică și spiritul de echipă. Se plasează un bărbat pe o canapea în fața unui ecran cu diagonală mare pe care este redată o competiție fotbalistică, un altul pe hol, la jumătatea distanței dintre canapea și frigider și încă un bărbat lângă ușa frigiderului. Scopul jocului este ca berea să circule cât mai repede între frigider și canapea fără ca aceasta să apuce să se încălzească și înainte ca vreuna dintre echipe să marcheze. Jocul se continuă prin schimbarea locurilor bărbaților astfel încât toți să poată ocupa locul comod de pe canapea; se pot face oricâte repetări.

– Recordul mondial la planking (menținerea unei poziții asemănătoare celei de flotare pentru cât mai mult timp). Balconul apartamentului în care locuiesc este ocupat de diverse lucruri mai mult sau mai puțin utile: o bicicletă, un motofierăstrău și foarte multe plante. Acestea nu m-ar deranja dacă balconul nu ar fi și singurul loc din casă în care pot fuma. Însă printre atâtea lucruri e greu de găsit o poziție fixă, eventual și confortabilă; așa că, atunci când o găsesc, țin să o mențin cât mai mult timp posibil. La cât am exersat plankingul în ultima vreme, poți crede că mă antrenez pentru doborârea recordului mondial, care tocmai ce a fost stabilit pe 15 februarie 2020 la „doar” 8 ore, 15 minute și 15 secunde. Pentru acest exercițiu nu este nevoie de vreo funcție specială a smartwatch-ului, putând fi folosite cu succes ceasuri bărbați clasice.

În încheiere am să las un șir de gânduri care nu îmi dau deloc pace legate de acest subiect: Poate fi timpul un premiu de tombolă, precum în cazul „am câștigat timp mergând pe acolo”? Este timpul alunecos pentru cei care spun „am pierdut timpul uitându-mă la acea emisiune”? De ce se ascunde timpul de cei care spun „n-am găsit timp pentru acel proiect”? Care este materia primă pe care o folosesc oamenii care zic „o să-mi fac timp și pentru asta”? Mă interesează în mod special răspunsul la ultima întrebare, că aș vrea să îmi fac și eu vreo doi saci pe care să-i țin în debara pentru când voi avea nevoie.

Acestea fiind spuse, îți mulțumesc că ai citit acest articol înscris în competiția Spring SuperBlog 2020 (cu fotografie de la WatchShop.ro) și, astfel, nu ai mai simțit cum trece timpul!

One thought on “Uite cum trece timpul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *