Dacă anul trecut pe vremea asta o ardeam cu pizza și petreceri, a venit acel moment din viață când trebuie să mă gândesc mai mult la sănătate. Ideea nu mi-a venit de la sine, ci după ce am ascultat conversația a două fructe zbârcite, trecute bine de vârsta tinereții: aceasta este povestea cu stafidele aristocrate.
Era duminică după-amiaza. În casă nu se mișca nimic, căci era singura zi din săptămână când proprietarii ieșeau la cumpărături. Pe măsuța din sufragerie, într-o bombonieră, se afla un pumn de fructe confiate. Două dintre ele mai răsărite, atât ca vârstă cât și ca distanță față de fundul bolului, erau niște boabe de struguri. Deși, cu timpul, s-a scurs din ele lichidul care le dădea forme apetisante, erau în continuare dulci. Deși bune la gust, nu erau tocmai coapte la minte, lucru care ne surprinde tot mai des la fructe de această vârstă. Cu toate astea, toate celelalte fructe le cunoșteau pe cele două drept stafidele aristocrate.
Pe nepusă masă, stafidele au început să vorbească. Și ce crezi că ar putea vorbi două fructe bătrâne personificate? Bârfe! Coana Anastafida și doamna Duța stăteau codiță peste codiță și sorbeau dintr-un ceai imaginar. Prima dintre ele prinde a vocifera în timp ce își rotea ochii în jurul mesei:
– Auzi, Duțo?! Ce părere ai tu despre proprietara asta a noastră? Iar a ieșit să facă cumpărături și o să vină și cu o pungă mare de alimente sănătoase. Fac pariu că la întoarcere o să facă și jogging! N-am mai văzut-o de luni de zile cu o bucată de friptură, nu au mai venit curierii la ușă cu mâncare de la fast food. Pe cine ai mai pomenit tu să nu se plângă de balonare și de oboseală?! De când are raftul ăla de prune deshidratate fără sâmburi își ia din ele de fiecare dată când se așază în fotoliu să citească. Și-a făcut în bucătărie colțul cu portocale, colțul cu ceai de echinaceea, a desenat până și un copac în locul unde ține lada cu mere. Eu nu mai suport să o văd cu gentuța ei plină de caise deshidratate sau borcănelul cu coacăze. Știi ce îi mai lipsește? Să-și pună pe frigider magnet cu driedfruits.ro!
– Hai lasă, coană Anastafida, lasă! Tu vezi doar ce nu-ți convine ție. În loc să zici de cât a slăbit de când își prepară mâncare din linte galbenă bio, ție îți e frică să nu te mănânce, lucru care ni se va întâmpla amândurora, te asigur! Ai văzut cât de rar mănâncă de când gătește quinoa roșie? Și n-am auzit-o o dată să zică că îi e foame! Ce mă deranjează pe mine e zgomotul pe care îl face când taie varză pentru salată; și când văd că fierbe broccoli mi se face milă de biata plantă. Dar toate avem locul nostru într-o dietă sănătoasă și orice am zice, dacă am putea cu adevărat vorbi, nu ne-am putea schimba soarta. Crezi că roșiile au spus ceva atunci când au fost sacrificate pentru o masă de prânz?!
– Da’ de unde știi tu, erai lângă ele?! Îți spun eu, ca expert în fructe, că roșia nu e legumă! Hai, șșt, că vine proprietara, să nu tragă cu ochiul la noi! De fapt știi ceva? Nu magnet de frigider îi trebuie! I-ar trebui un tatuaj mare cu driedfruits pe gât, s-o vadă toată lumea…
Dar, în ciuda rugăciunilor cu arome fructate, stafidele aristocrate au fost primele către care s-a îndreptat femeia venind de la cumpărături după o tură de jogging prin parc cu tot cu punga de hârtie plină de alte și alte fructe ajunse la senectute.
Acest desert conversațional sănătos a fost pregătit pentru Spring SuperBlog 2020; imaginea este de la Naim Benjelloun via Pexels.